Anotimp

S-au vestejit atata timp
la sfarsit de anotimp
plete de paduri batrane
de intelepciune pline

ca lacrimile au cazut
si nimeni nu le-a vazut
ca o tulbura –ncetare
a vietii din fiecare

s-a acoperit de gheata
e-o padure fara viata
poti sa o strabati cu gandul
se aude numai vantul

stele albe colturoase
i s-au asternut pe oase
ar parea ca greutatea
i-ar fura toata dreptatea

s-a facut iar dimineata
si dintre ocean de ceata
a simtit o mangaiere
dulce ca un strop de miere

raza noua de speranta
schimba acum a ei nuanta
o trezeste din visare
vie acum padurea pare

stia ca in aparenta
ea parea fara esenta
dar asa cu resemnare
a aflat iar renascare